Bulgaria este o tara deosebit de interesanta si ofertanta pentru calatoriile spirituale. Manastirea Rila cea mai mare mananstire din Bulgaria si a doua ca marime din Balcani, avand o vechime de peste 1000 de ani, este des vizitata de romani, care vin sa se reculeaga si sa vada frumusetea arhitecturala a acestui asezamant sacru.
Manastirea reprezinta cel mai important monument ecumenic al Bulgariei si se afla pe lista UNESCO, ca asezamant monahal international cu o deosebita valoare culturala.
Fondata in secolul al-X-lea,manastirea isi trage numele de la intemeietorul ei, pustnicul Ivan Rila, care potrivit inscrisurilor din manuscrisele vremii, a trait intr-o pestera situata in apropierea manastirii.
In decursul timpului, manastirea a dost apreciata de catre conducatorii Bulgariei, domnitorii donand o parte din avere dezvoltarii si conservarii acestui asezamant monahal atat de complex si de important si din punct de vedere arhitectural.
Imaginea manastirii este tiparita din 1999 pe bancnota de 1 leva, moneda nationala a Bulgariei.
Biserica principala a manastirii, a fost ridicata in secolul 19, de arhitectul Pavel Ioanov.
Intreaga manastire reprezinta un complex arhitectural remarcabil. Sculpturile din interiorul bisericii au fost realizate in decursul a cinci ani, prin priceperea a patru mesteri. Filmarile si fotografiile in interiorul manastirii sunt strict interzise.
Constructia are cinci cupole, trei altare si doua capele. Cea mai valoroasa parte a bisericii o reprezinta catapeteasma, care este placata cu aur.
In centrul complexului este Turnul Hrelyo, singura fortificatie ce a rezistat din periada medievala (1335).
Biseria este inconjurata de cladiriile ce gazduiesc chillile calugarilor, cateva fiind amenajate pentru vizitare.
In aripa estica a manastirii a fost amenajat un muzeu ce gazduieste, biblii vechi, parti de altar, arme antice folosite de paznicii manastirii, dar mai ales Crucea lui Rafail, faurita dintr-o singura bucata de lemn cu dimensiunea de 81x43 centimetri. Calugarul a sculptat pe aceasta bucata de lemn, 104 scene religioase si 650 de cifre si litere in miniatura, dovedind o mare rabdare, minutiozitate dar si mult talent.. El a muncit timp de 12 ani pentru aceasta capodopera, unica in lume. Dupa finalizarea crucii, in 1802, calugarul a orbit.
Distanta rutiera de la Bucuresti la Manastirea Rila este 474 de km, cu o durata a calatoriei de aproximativ 7 ore. Romanii calatoresc spre manastire cu masina personala dar si cu autocarul in excursii ecumenice organizate in Bulgaria dar si ca punct de atractie in drumul spre Grecia.
*video si fotografii realizate in august 2021 cu prilejul vizitei mele la Manastirea Rila, la invitatia Ministerului Turismului din Bulgaria